La Colonița au început lucrările de reparație a străzii Ștefan cel Mare și Sfânt. Potrivit primarului general Ion Ceban, anul curent, contribuția Primăriei Chișinău în proiect este de 4 milioane de lei. Costul total al lucrărilor, care urmează să se încheie în 2023, este de 14 milioane de lei.
„Drumul ce urmează a fi asfaltat, are o lungime de un kilometru și o lățime de 6 metri. De asemenea, vor fi efectuate și lucrările de pavare a trotuarelor, pe ambele părți ale carosabilului. Lățimea trotuarelor este de 1,5 metri.
Amintesc, la Colonița, municipalitatea a finanțat integral lucrările de plombare a străzii Vasile Alecsandri, care se întinde pe o lungime de 1,2 kilometri. Costul proiectului a fost de 300 de mii de lei.
La fel, cu contribuția municipalității a fost construit un drum din pietriș pe o lungime de 700 de metri. Pentru efectuarea lucrărilor pe strada Fântâna lui Radu, din bugetul municipal au fost alocate 100 de mii de lei, iar din cel local – 300 de mii de lei. De asemenea, la Colonița anul acesta au fost renovate străzile Tighina, Valea Lacului, Plecan și strada Unirii, fiind folosit betonul asfaltic suprimat, oferit gratuit de Î.M. „Exdrupo”. În total, 1,5 kilometri de drum”, a declarat edilul.
Ceban spune că municipalitatea a achitat integral și proiectul de iluminare a străzilor Tohatin și Budești din Colonița. Rețeaua se întinde pe o lungime de 1,1 kilometri și a costat bugetul municipal aproape 300 de mii de lei.
În ultimii trei ani, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii din Colonița, din bugetul municipal au fost alocate 14,7 milioane de lei.