Copilul de șase ani, transportat la spital după ce a fost electrocutat, într-un parc din Capitală, se află în secția de reanimare, în stare gravă.
Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului a precizat pentru Realitatea.md că băiatul urmează să fie supus investigațiilor medicale.
„Pacientul de șase ani a fost transferat în secția de reanimare, unde se află în prezent sub supraveghere medicală. Starea acestuia este gravă, dar stabilă. Urmează să fie supus mai multor investigații medicale și în dependență de evoluția stării de sănătate se va examina posibilitatea transferului în cadrul unei secții clinice obișnuite”, a conchis Maxim Cazacu.
Amintim că joi, 18 iulie, doi copii de 6 și 11 ani, băiat și fată, au ajuns la spital, după ce au fost electrocutați într-un parc din Chișinău. În urma celor întâmplate, ambii au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului.
Fetița de 11 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și din păcate, în pofida eforturilor medicilor, nu a putut fi salvată.