Un lot de marfă care a fost introdus ilegal în țară a fost depistat într-un mijloc de transport de model „Setra”, condus de un conațional de 36 de ani.

Autoturismul a fost oprit pentru verificări de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal, pe traseul Chișinău-Leușeni.

„În cadrul controlului vamal în linia a doua, în compartimentul marfar au fost depistate electrocasnice, biciclete electrice, cartușe pentru imprimantă și alte mărfuri, pentru care șoferul nu a putut prezenta acte de proveniență legală/vamală”, informează Serviciul Vamal.

Drept rezultat, lotul de marfă a fost ridicat și este pasibil confiscării. Investigațiile continuă.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa