Astăzi, la Chișinău, se va desfășura Conferința Internațională “Bazele dezvoltării durabile și viitorului sigur al Republicii Moldova”. Evenimentul este la a doua ediție și este organizat de Compania de consultanță și cercetare politică ”Intellect Group”, portalul de știri „Enews.md” și Asociația obștească „SPERO, în colaborare cu portalul informațional ”Politics.md” și Fundația pentru Democrație și Progres. Potrivit organizatorilor, Conferinţa urmăreşte trei scopuri principale: de a înțelege noile provocări cu care ne confruntăm datorită celei de-a patra revoluții industriale și economia “verde”. Tema celui de-al doilea panou va aborda tematica neutralității permanente ca condiție pentru dezvoltarea stabilă a Republicii Moldova. Iar în ultima parte, procese politice în cadrul vecinătății europene: riscuri și perspective. Conferința Internațională reuneşte experți politici, economici, doctori în biologie și profesori universitari din Republica Moldova, România, Ucraina, Belarus, Rusia, Elveția, Austria, Polonia și Statele Unite ale Americii. Prima ediție a Conferinței Internaționale a avut loc acum un an sub genericul: „Transformările sistemelor politice în România, Belarus și Ucraina: Lecții pentru Moldova”.