În dimineaţa de 03 noiembrie poliţia a mun. Chişinău a fost sesizat despre producerea unui accident rutier grav la intersecţia N. Costin cu O. Ghibu, tamponare în obstacol.La faţa locului imediat s-au deplasat angajaţii Secţiei documentare accidente rutiere de comun cu ofiţerul de urmărire penală din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, pentru documentarea şi constatarea tuturor circumstanţelor, fiind solicitaţi pentru intervenţie şi angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI, pentru a efectua descarcerarea.
La locul accidentului, poliţiştii au stabilit că automobil de model  „Skoda” condus de un bărbat în vârstă de 63 de ani s-a tamponat în obstacol pilon electric. În urma impactului au avut de pătimit şi au fost transportaţi la spital şoferul şi 3 pasageri, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătorul automobilului în urma traumelor primite a decedat în drum spre spital. 

Potrivit Anastasiei Taburcean, purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei Natalia Gavriliţa, cei patru bărbaţi lucrau la Cancelaria de Stat.Pe caz a fost iniţiat un proces penal, organul de urmărire penală urmează să stabilească toate circumstanţele producerii accidentului rutier.