Un bărbat de 44 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătut de concubina sa de 57 de ani.

Incidentul a avut loc ieri, 7 februarie, în municipiul Edineț.

Femeia i-a aplicat bărbatului lovituri în regiunea capului cu un obiect dur în urma unui conflict.

Ca urmare, bărbatul a fost transportat la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri medicale. 

Totodată, atât femeia, cât și bărbatul au fost testați alcoolscopic și s-a constatat că ambii erau în stare de ebrietate. În urma incidentului a fost emis un ordin de restricție pe o perioadă de zece zile împotriva femeii.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru investigarea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii conform prevederilor legale în vigoare.