Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) va avea un sistem informațional nou, corespunzător tehnologiilor moderne în domeniile migrației și azilului. Acesta va permite utilizatorilor să acceseze online serviciile prestate de IGM, fiind redus și timpul examinării dosarelor, ținând cont de interconexiunea cu alte baze de date, informează serviciul de presă al Guvernului, într-un comunicat.
Conceptul Sistemului informațional „Migrație” a fost aprobat de Executiv, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne.
Inițiativa va asigura digitalizarea proceselor și creșterea calității serviciilor accesate de străini, persoane fizice și juridice. Proiectul vine să realizeze prevederile incluse în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023.