Comisia Europeană a anunțat că operatorii aerieni care vor anula zboruri în această vară din cauza problemelor de aprovizionare cu combustibil nu vor putea invoca „circumstanțe extraordinare” și vor fi obligați să despăgubească pasagerii.
Comisarul european pentru Transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a declarat că prețurile ridicate la kerosen sau eventualele penurii nu se încadrează în categoria circumstanțelor excepționale care ar exonera companiile aeriene de obligația de compensare.
„Dacă operatorii anulează zboruri fără circumstanțe extraordinare, iar prețurile combustibilului nu sunt considerate astfel de circumstanțe, atunci vor trebui să despăgubească pasagerii”, a precizat oficialul european.
Potrivit acestuia, legislația UE protejează drepturile călătorilor, iar fluctuațiile de preț la combustibil nu pot fi invocate pentru a evita rambursările.
În același timp, unele companii aeriene au început deja să reducă sau să anuleze curse, printre care Lufthansa și Aer Lingus, în timp ce altele, precum Ryanair, susțin că nu vor face ajustări ale programului de vară, datorită contractelor de achiziție a combustibilului încheiate anterior.
Reprezentanții Ryanair au precizat că operatorul și-a asigurat prețuri mai mici la combustibil până în 2027, ceea ce îi permite menținerea programului de zboruri fără reduceri.
Criza actuală a combustibilului pentru avioane este descrisă de unele companii aeriene drept mai severă decât perioada pandemiei de COVID-19, în contextul în care prețurile au crescut semnificativ pe piețele internaționale.
Autoritățile britanice au transmis însă că nu există în prezent o penurie de combustibil pentru aviație, iar aeroporturile și furnizorii dispun de rezerve suficiente pentru menținerea operațiunilor.
În paralel, industria aviatică continuă planurile de extindere pe termen lung, inclusiv prin comenzi majore de aeronave, în ciuda incertitudinilor legate de costurile combustibilului și de evoluțiile geopolitice.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













