Meteorologii din România au emis mai multe avertizări de vreme severă, care afectează întreaga țară, inclusiv zonele din apropierea graniței cu Republica Moldova. Astfel, au fost emise coduri galbene și portocalii de ninsori, viscol și vânt puternic.

Conform avertizărilor, între miercuri și vineri, România va fi afectată de vreme deosebit de rece, cu temperaturi care pot ajunge până la -10 grade Celsius noaptea. De asemenea, se vor înregistra precipitații mixte, ninsori la munte și intensificări ale vântului, care pot ajunge până la 90 km/h în unele regiuni.

În plus, începând de joi, până la ora 23, va fi valabil un cod galben pentru vânt puternic, viscol și ninsori. În special în Carpații Orientali, dar și în Maramureș, Transilvania și Moldova, se vor semnala intensificări ale vântului și viscol. Totodată, în unele zone, se va depune un strat nou de zăpadă, de 10-20 cm la munte și 5-10 cm în sudul și estul Transilvaniei.

Tot joi, un cod portocaliu de vânt puternic și viscol va afecta județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași, unde rafalele vor atinge 70-90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri. În zonele montane, vântul va suflă cu intensități de până la 120 km/h.

În București, vremea va fi rece în următoarele zile, cu temperaturi maxime de aproximativ 11-12 grade și minime de -1…2 grade. Precipitațiile mixte și vântul vor aduce o senzație de frig accentuată în Capitală, unde se vor înregistra și intensificări ale vântului cu rafale de până la 70 km/h.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI