Primăria Chișinău atenționează cetățenii cu privire la un Cod Galben de incendiu cu caracter natural, valabil pentru întreg teritoriul țării, în perioada 15 – 21 august. Avertizarea a fost emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
În contextul temperaturilor ridicate, Primăria face apel la populație să ia măsuri de protecție pentru a preveni izbucnirea incendiilor:
- Nu aruncați țigări aprinse în iarbă sau în spații verzi.
- Evitați aruncarea mucurilor de țigară în containerele de deșeuri.
- Nu depozitați deșeuri inflamabile (vopsea, solvenți, uleiuri) în containere.
- Dacă observați fum sau semne de căldură excesivă la containere, contactați imediat serviciile de urgență.
În cazul în care vă confruntați cu situații problematice generate de caniculă, autoritățile îndeamnă cetățenii să sune la numărul unic de urgență 112.
