Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat în această dimineață despre reținerea unui polițist care ar fi solicitat 5.000 de lei mită pentru a nu trage denunțătorul la răspundere contravențională pentru desfășurarea ilicită a activității de antreprenoriat, acțiuni care se includ în atribuțiile sale de serviciu.

Acesta a fost prins de ofițerii CNA în flagrant, la o stație PECO din Capitală, după ce a primit banii ceruți. Potrivit surselor PulsMedia.MD, este vorba despre Vasile Cebotari, ofițer superior de investigații al Secției Investigare Fraude Economice din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Cebotari a fost ales în această funcție în bază de concurs și numit prin ordinul IGP nr. 366EF din 06.07.2023.

Potrivit declarației de avere și interese, acesta nu deține locuință, automobil și nici terenuri, ci menționează doar un salariu de 145.436 de lei, dar și alți 14.000 de lei pe care i-ar fi primit de la rude și prieteni la un eveniment de familie.

În timpul reținerii, acesta se afla la volanul unui SUV de marca Toyota Hilux, care potrivit site-urilor specializate ar valora în jur de 50.000 de euro, dar care nu apare în declarația de avere și interese ale lui Cebotari pentru anul 2023.

sursa