Consiliul Audiovizualului a sancționat cinci posturi TV, întrucât s-a constatat că acestea nu respectă cotele de programe locale, și/sau cele ce țin de limba română și/sau cele privind orele de maximă audiență. Este vorba de Cinema 1, CANAL 3, CANAL 2, FAMILIA și MEGA TV.

Astfel, în ultima ședința, membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au decis să le sancționeze cu 219 000 lei, în total.

Cinema 1, amendat cu 54 000 lei, a difuzat puțin peste 20 de ore de programe locale din 56 ore prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA). Doar 9 ore au fost în limba română, din 16 ore pe care postul urma sa le realizeze. Ponderea programelor locale în orele de maximă audiență a fost de aproximativ 46%, mai puțin de jumătate din cât ar fi trebuit să difuzeze.

CANAL 3, amendat cu 51 000 lei, a realizat mai puțin din cota de programe locale, nu a difuzat suficiente programe locale în limba română, iar în orele de maximă audiență a avut aproximativ 66% de programe locale.

Postul de televiziune „FAMILIA”, amendat cu 49 000, a difuzat aproximativ 86% de programe locale, ponderea programelor locale în limba română a fost de aproape 35 ore din circa 39 ore, iar în orele de maximă audiență a difuzat cu 4 ore mai puțin decât este prevăzut de lege.

CANAL 2, amendat cu 47 000 lei, a difuzat  56 ore de programe locale, însă aproape o jumătate din acest timp a fost autopromovare. Postul a difuzat insuficiente programe în limba română, iar în orele de maximă audiență a avut cu aproximativ o oră mai puține programe locale.

Serviciul MEGA TV a fost amendat cu 18 000 lei pentru că a difuzat mai puțin de jumătate din cota de programe locale în limba română prevăzută de lege.

Controlul a atestat că postul „Canal 5” a respectat prevederile referitor la programele locale, în perioada supusă monitorizării.

În cadrul aceleiași ședințe, din 31.03.2023, CA a dispus inițierea unui nou control privind respectarea prevederilor art. 4 – Programe locale. Vor fi monitorizate 9 posturi TV: „Canal Regional”, „Exclusiv TV”, „PRO TV Chișinău”, „ITV”, ”M2”, „Cotidianul”, „PEH”, „N4”, „Global24”.

sursa