Autoritățile de la Chișinău intenționează să extindă Serviciul unic de urgență 112 în regiunea transnistreană, însă proiectul este blocat de refuzul administrației de la Tiraspol.
Potrivit vicepremierului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, inițiativa ar putea fi implementată inițial în orașul Tighina, unde există condiții tehnice favorabile, inclusiv acoperire adecvată a rețelelor de telefonie mobilă și prezența structurilor de ordine publică ale Republicii Moldova.
Oficialul a declarat că implementarea proiectului ar îmbunătăți semnificativ calitatea serviciilor de intervenție în situații de urgență și nu ar necesita costuri suplimentare majore, având în vedere că instituțiile moldovenești sunt deja implicate, în anumite situații, în intervenții în regiune.
De asemenea, Chișinău subliniază că există deja o cooperare funcțională în domeniul medical, medicii de pe malul drept al Nistrului oferind asistență și pentru locuitorii din estul țării.
„Există toate condițiile pentru realizarea proiectului, lipsește doar voința politică din partea Tiraspolului”, a menționat Valeriu Chiveri.
Autoritățile de la Chișinău au anunțat că vor continua să promoveze această inițiativă, considerată importantă pentru creșterea siguranței cetățenilor și pentru consolidarea capacității de reacție în situații de urgență.
Proiectul face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri privind apropierea celor două maluri ale Nistrului, care include și investiții în infrastructură, proiecte de mediu și măsuri de securizare a Zonei de securitate.
nABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













