Astăzi, în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control, a fost primită informația cu privire la descoperirea unui obiect neidentificat în localitatea Gâsca, care nu se află sub controlul autorităților constituționale. Observatorii militari din Forțele Mixte de Menținere a Păcii au fost imediat trimiși la fața locului pentru a investiga situația.

Conform Biroului Politicii de Reintegrare, detalii suplimentare vor fi furnizate după ce observatorii militari vor face constatări la fața locului.

De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi, Comisia Unificată de Control a continuat să examineze problemele actuale referitoare la situația din Zona de Securitate și funcționalitatea mecanismelor operațiunii de menținere a păcii pe râul Nistru.

Un alt subiect discutat a fost identificarea, la 25-26 septembrie, a unor presupuse fragmente de rachetă în satul Chițcani și depozitarea acestora într-o zonă necontrolată de autoritățile statului. Chișinăul a reiterat solicitarea de a examina sub toate aspectele circumstanțele acestui caz.

Raportul lunar de monitorizare a Zonei de Securitate prezentat de reprezentanții Misiunii OSCE în cadrul Comisiei a menționat că, la 25 septembrie, s-au deplasat la Chițcani pentru a investiga la fața locului, dar au fost informați că fragmentele fuseseră evacuate de structurile de forță transnistrene.