La 18 martie, pe segmentul sectorului Poliției de frontieră Leușeni au fost surprinse, cu ajutorul dronei, siluetele unor persoane. Erau trei persoane care treceau râul Prut din Republica Moldova în România.

Poliția de frontieră a transmis informația autorităților de frontieră din România, inițiindu-se acțiuni de căutare pe ambele maluri ale Prutului.

Ca rezultat, autoritățile române au reținut trei persoane, cetățeni moldoveni cu vârste cuprinse între 19 și 28 de ani. În baza acordului de readmisie, conaționalii au fost preluați de către autoritățile RM și reținuți pentru 72 de ore.

În prezent, investigațiile pe acest caz continuă în vederea stabilirii tuturor figuranților, a scopului și circumstanțelor producerii cazului.

De menționat că autorităţile de frontieră din cele două state vor colabora și în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

sursa