Pe 22 mai, un cetățean georgian în vârstă de 21 de ani, originar din Tbilisi, a fost extrădat din Republica Moldova către Statele Unite ale Americii. Acesta fusese reținut pe 6 iulie 2024 pe Aeroportul Internațional Chișinău, în urma unei operațiuni coordonate de Poliția de Frontieră, Serviciul de Informații și Securitate și alte autorități competente, ca urmare a unei alerte emise de Interpol.
Extrădarea s-a realizat în baza unei cereri oficiale din partea autorităților americane, în cadrul unei anchete internaționale desfășurate timp de un an. În această perioadă, instituțiile de aplicare a legii din ambele țări au colaborat strâns.
Persoana în cauză, Michail Chkhikvishvili, este acuzată în Statele Unite de implicare în activități cu caracter terorist, inclusiv conspirație pentru organizarea unui atac de amploare pe teritoriul american. Potrivit procurorilor americani, el este suspectat că ar fi membru al unei grupări extremiste violente și ar fi promovat acțiuni motivate de ură rasială.
Chkhikvishvili a fost reținut în baza unui rechizitoriu emis de Tribunalul Federal din districtul de est al New Yorkului. Acuzațiile includ patru capete de acuzare, printre care instigare la infracțiuni motivate de ură și planificarea de acte de violență în masă.
Potrivit autorităților americane, acesta ar fi unul dintre liderii grupării extremiste „Maniac Murder Cult”, suspectată de recrutarea de persoane pentru atacuri violente și distribuirea de instrucțiuni pentru fabricarea de dispozitive explozive și utilizarea substanțelor toxice, precum ricina. Unele dintre presupusele planuri vizau chiar și copii, prin otrăvirea dulciurilor în preajma sărbătorilor.
„Inculpatul este acuzat că a încercat să recruteze persoane pentru a comite acte de violență împotriva evreilor și a altor minorități rasiale, oferind totodată instrucțiuni privind atacuri letale. Aceste acuzații sunt extrem de grave și revoltătoare,” a declarat directorul FBI, Kash Patel.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI