Un bărbat de 32 de ani din Chișinău a fost reținut de poliție, fiind suspectat de implicare într-o rețea specializată în comercializarea drogurilor sintetice, inclusiv prin aplicația „Telegram”.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, după o lună de investigații, anchetatorii au stabilit că bărbatul acționa ca depozitar și ambalator al drogurilor. Acesta prelua cantități mari de substanțe narcotice din ascunzișuri, le transporta la domiciliu, le porționa în doze de câte un gram și apoi le ascundea din nou, de unde curierii le ridicau pentru a le distribui consumatorilor din Chișinău și suburbii.

Pe 27 mai, suspectul a fost reținut, iar în urma perchezițiilor corporale și domiciliare au fost descoperite 60 de pachețele cu droguri de tip PVP (cunoscut și sub numele „sare”), pachețele zip-lock, bandă adezivă, cântare electronice de precizie și mai multe telefoane mobile folosite în activitatea ilegală.

De asemenea, în baza informațiilor obținute, au fost descoperite trei ascunzișuri suplimentare, de unde au fost ridicate alte pachețele cu droguri. În total, au fost confiscate aproximativ 650 de grame de PVP, a căror valoare pe piața neagră este estimată la circa 250.000 de lei.

Pe numele bărbatului a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI