Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat recent raportul său privind auditul financiar al Unității Administrativ-Teritoriale (UAT) satul Costești, raionul Ialoveni, în care sunt evidențiate o serie de nereguli semnificative în gestionarea fondurilor publice.
Printre principalele constatări ale auditului se numără subevaluarea valorii terenurilor, cu 53,4 milioane lei, din cauza aplicării eronate a normelor contabile, și erori majore în raportarea veniturilor, unde au fost subevaluate sumele cu cel puțin 51,88 milioane lei.
Un alt aspect semnalat de CCRM este denaturarea valorii uzurii mijloacelor fixe, care a dus la o subevaluare de 2,4 milioane lei a costurilor de uzură. De asemenea, au fost identificate grave deficiențe în ceea ce privește înregistrarea creanțelor bugetare și gestionarea corectă a reparațiilor capitale.
Raportul de audit al CCRM subliniază, de asemenea, probleme semnificative în gestionarea patrimoniului public, fiind constatată o lipsă de transparență și o evidență incompletă a infrastructurii din localitate. Străzile și drumurile nu sunt înregistrate corect, iar rețelele de gaze naturale nu au fost reflectate în evidențele financiare, ceea ce poate duce la erori semnificative în raportările financiare ale UAT. CCRM recomandă o corectare urgentă a acestei situații și implementează măsuri pentru asigurarea unei mai bune gestionări a fondurilor publice.
În plus, auditul a constatat o planificare inadecvată a veniturilor bugetului local și o gestiune ineficientă a achizițiilor publice, cu o sumă de 7,36 milioane lei care nu au fost incluse în planurile de achiziții. Totodată, nerespectarea procedurilor legale pentru transmiterea patrimoniului public în locațiune sau arendă a condus la pierderi financiare estimate la 689,69 mii lei. CCRM recomandă autorităților locale implementarea măsurilor necesare pentru a remedia aceste deficiențe și a asigura transparența în gestionarea resurselor publice.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI!