O nouă ședință de judecată în dosarul accidentului rutier produs la Boldurești, raionul Nisporeni, a avut loc astăzi la Curtea de Apel Centru, unde au fost finalizate pledoariile avocaților, inclusiv ale părții vătămate, Raisa Ciurel, mama adolescentului decedat în urma accidentului din 20 februarie 2024.
Potrivit PCCOCS, în cadrul ședinței au fost audiați din nou inculpații, iar cauza continuă să fie examinată de instanța de apel. La următoarea ședință, judecătorii urmează să analizeze probele scrise din dosar.
Cei doi inculpați rămân în continuare în arest preventiv, până la pronunțarea unei decizii definitive a Curții de Apel, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Amintim că avocații fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, au contestat sentința primei instanțe, prin care acesta a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru accidentarea mortală a unui adolescent, solicitând achitarea acestuia. Prima ședință de apel a avut loc pe 7 aprilie, când procurorii au prezentat acuzația de stat în dosar.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













