Judecătorii de la Curtea de Apel Centru au finalizat examinarea probelor în dosarul accidentului rutier din 2024 de la Boldurești, soldat cu moartea unui adolescent, potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS).
Ședința de judecată a fost întreruptă la solicitarea avocatului inculpatului principal, care a cerut timp suplimentar pentru pregătirea dezbaterilor judiciare.
În prezent, ambii inculpați, fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, și Ion Andronache, rămân în arest preventiv până la pronunțarea unei decizii definitive a Curții de Apel, beneficiind de prezumția nevinovăției, conform legii.
Dosarul vizează accidentul din 2024 în care un adolescent de 14 ani a fost lovit mortal, după care șoferul ar fi părăsit locul faptei.
Anterior, Nicanor Ciochină a fost condamnat la șapte ani de închisoare, iar Ion Andronache a primit o pedeapsă de doi ani, dintre care șase luni cu executare.
Procurorii PCCOCS au solicitat ulterior, pe 6 martie 2026, aplicarea pedepsei maxime pentru Ion Andronache, în cadrul apelului examinat de instanță.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











