-6.8 C
Moldova, Chisinau
luni, februarie 9, 2026
Copiii din 16 regiuni rusești vor fi trimiși în tabere de antrenament militare, în această primăvară și vară, unde vor fi învățați cum să tragă cu o pușcă de asalt Kalașnikov, să arunce grenade de mână și...
WhatsApp face o treabă foarte bună în a-și menține popularitatea la nivel global în fața unei concurențe din ce în ce mai acerbe din partea Telegram și Signal, iar acest lucru este posibil mai ales datorită actualizărilor...
Regatul Unit găzduieşte luni o reuniune, cu participarea miniştrilor justiţiei din peste 40 de ţări, cu scopul de a aborda problema posibilelor crime de război comise în Ucraina, după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat...
Statele Unite vor monitoriza îndeaproape rezultatele întâlnirilor dintre președintele chinez Xi Jinping și Vladimir Putin, a declarat coordonatorul Consiliului național de securitate de la Casa Albă John Kirby într-un interviu la postul Fox News. "Ambele țări...
Vizita de două zile a preşedintelui Xi Jinping la începutul acestei săptămâni la Moscova suscită temeri la Kiev, preocupat că Beijingul, aliatul strategic al Rusiei, s-ar putea decide în cele din urmă să-i livreze acesteia arme,...
Apa de băut poluată şi absenţa infrastructurii sanitare periclitează vieţile copiilor din diferite regiuni al globului, potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), informează DPA. În fiecare zi, peste 1.000 de copii cu...
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite i-a comunicat duminică omologului său sirian că este timpul ca Damascul, mult timp izolat diplomatic, să se întoarcă în familia arabă, în cadrul unei întâlniri la Abu Dhabi, informează AFP și Agerpres.
Europa va importa o cantitate record de petrol american în această lună, bazându-se din ce în ce mai mult pe petrolierele mari.Acest lucru se datorează faptului că sancțiunile impuse petrolului rusesc schimbă rutele comerciale globale. Navele care...
La un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, provocat de invazia Rusiei, unitatea europeană s-a adâncit și a crescut, evoluție surprinzătoare nu numai pentru Moscova și Washington, dar chiar și pentru UE. Un nou...
OMV Petrom din România, cea mai mare companie energetică integrată din Europa de Sud-Est, a semnat un contract de furnizare de gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră.