4.2 C
Moldova, Chisinau
marți, aprilie 28, 2026
După inaugurare, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan intenționează să fie vizitat de omologii săi din Rusia și Ucraina, Vladimir Putin și Vladimir Zelenski, a declarat corespondentul Hürriyet, Hande Fırat, citând surse de la CNN Türk.
Foşti oficiali ai Departamentului de Stat şi ai autorităţii de reglementare în domeniul nuclear din SUA au îndemnat marţi Departamentul american al Energiei să reconsidere un plan de utilizare a uraniului îmbogăţit până la calitatea unei bombe într-un...
Un pilot de vânătoare chinez a efectuat săptămâna trecută o "manevră nejustificat de agresivă" în apropierea unui avion de supraveghere american care opera deasupra Mării Chinei de Sud, potrivit armatei americane, transmite The Guardian, informează News.ro. Incidentul...
O înregistrare video arată momentul în care o porțiune de drum din apropierea monumentului celor Trei Surori de la granița dintre Rusia, Belarus și Ucraina a fost aruncată în aer, scrie BBC. De asemenea, imaginile au fost distribuite...
Autoritatea Civilă de Aviație din Noua Zeelandă a cerut companiei aviatice de stat din această țară, Air New Zealand, să cântărească pasagerii la intrarea în avion, scrie digi24.ro, conform CNN. Măsura se va aplica pentru o...
Ministerul de Externe al Germaniei anunță o întărire a controalelor în zona de graniță cu Polonia, ca să poată face față presiunii migraționiste. Ministrul de externe german Nancy Faeser a avut o întâlnire cu omologul său polonez,...
Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a emis o declarație, prin care 'a condamnat ferm tentativele de atacuri teroriste ale Forțelor Armate ale Ucrainei' comise în dimineața zilei de 30 mai, la Moscova și în regiunea Moscova.
Rusia a distribuit 1,5 milioane de paşapoarte locuitorilor din regiunile pe care ea le ocupă în Ucraina, a anunţat marţi prim-ministrul rus Mihail Mişustin, un mijloc pentru Moscova de a-şi întări controlul asupra acestor teritorii, informează France-Presse.
Wizz Air nu va mai efectua 12 zboruri către/de la aeroporturile din București, Cluj, Iași și Timișoara. La sfârșitul lunii octombrie, Wizz Air nu va mai zbura din București spre aeroporturile Aarhus (Danemarca), Alghero...
Incendiile de vegetație generalizate din provincia canadiană Nova Scotia din Atlantic au distrus case particulare și au forțat mii de oameni să fie evacuați. Acest lucru a fost raportat de BBC.