O descoperire macabră a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 3 ianuarie, într-un parc din municipiul Chișinău. Oamenii legii au descoperit cadavrul unei tinere în vârstă de 27 de ani.
Potrivit oamenilor legii, la data de 3 ianuarie, în jurul orei 09:42, reprezentanții din cadrul IP Buiucani au fost sesizați prin intermediul Serviciului 112, precum că în iazul din parcul Dendrariu a fost depistată o persoană înecată.
La fața locului s-a deplasat conducerea și grupa operativă a IP Buiucani, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Ajunși la locul faptei, oamenii legii au depistat în apă cadavrul unei tinere. Aceasta a fost scoasă din apă și, în urma măsurilor întreprinse, s-a stabilit că victima este o tânără în vârstă de 27 de ani.
În urma examinării cadavrului de către medicul legist, careva leziuni corporale nu au fost depistate. Cadavrul a fost îndreptat la CML, pentru efectuarea expertizei medico-legală, care urmează să stabilească cauza decesului.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.