Primele 10 acțiuni pentru protejarea și reformarea Republicii Moldova au fost prezentate în cadrul mitingului „Iubim Moldova”, organizat de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Angajamentul public a fost dat citirii de către candidatul Blocului, Adela Răileanu.

  1. O nouă Constituție, consultată prin Referendum, în care va fi stipulat în mod categoric caracterul suveran al țării, identitatea moldovenească a populației majoritare și neutralitatea Republicii Moldova. Interzicerea vânzării pământurilor țării străinilor, prin articol special în Constituție.
  2. Garanții sociale pentru fiecare cetățean al Moldovei. Indexarea pensiilor de 2 ori pe an cu cel puțin 20%. Majorarea salariilor. Protecția și grija față de om vor fi prioritățile statului.
  3. Dublarea capitalului matern pentru a sprijini tinerele familii în scopul îmbunătățirii situației demografice din țară.
  4. Interzicerea prin Lege a închiderii obiectivelor sociale: grădinițe de copii, școli, centre medicale, spitale, oficii poștale din localitățile țării. Dublarea finanțării în domeniul sănătății pentru a fi acordate servicii medicale de înaltă calitate pentru toate categoriile populației.
  5. Economie puternică. Un program clar și real de dezvoltare a economiei. Inclusiv accederea Republicii Moldova în structurile Uniunii Economice Eurasiatice, pentru a spori comerțul și a extinde piața de export a produselor moldovenești.
  6. Susținerea producătorului autohton. 50 la sută din piața internă va fi oferită producătorilor din Moldova. Stimularea creării locurilor de muncă. Realizarea dreptului fiecărui cetățean la un serviciu decent și la o remunerare decentă a muncii.
  7. Tinerii constituie stimulentul cel mai puternic pentru dezvoltarea țării. Realizarea programelor de susținere a tinerilor, începând cu educație de calitate și finalizând cu asistență în deschiderea unei afaceri. Crearea condițiilor pentru revenirea acasă a tinerilor care au plecat. Tinerii au nevoie de perspective în Patrie – noi vom crea toate condițiile în acest sens.
  8. Programul „Satul Moldovenesc”: modernizarea completă a infrastructurii localităților rurale. 5 milioane de lei vor fi alocate pentru proiectele de infrastructură din fiecare localitate. De asemenea, reconstrucția rețelelor de irigare agricolă și de bazine acvatice, pentru a combate criza de apă care se va accentua în mod grav în următorii ani.
  9. Pacea interetnică. Reunificarea țării în baza valorilor tradiționale și a justiției sociale. Consolidarea unei națiuni civice moldovenești unice după principiul: „Mai multe etnii – o singură națiune”. Păstrarea limbii ruse în calitate de limbă de comunicare interetnică.
  10. Politică externă pașnică, dar sigură. Moldova nu are nevoie de dușmani și noi nu vom fi pioni în jocuri străine. Ne axăm pe cooperare și nu pe dușmănie. Interacționând, preluând experiențe, obținând susținere acolo unde este necesar – ne rezervăm statutul suveran și asigurăm securitatea țării în condițiile unei situații politice agitate pe arena mondială.