Administrația lui Joe Biden se teme că aliații occidentali nu vor putea menține pentru multă vreme același nivel al ajutorului militar către Kiev și crede că forțele ucrainene trebuie să recupereze cât mai mult teritoriu posibil în următoarele luni, înainte de a se așeza la masa negocierilor cu Putin, scrie Washington Post, citat de libertatea.
Oficialii americani le-au transmis liderilor ucraineni că se află în fața unui moment critic pentru soarta războiului, sporind astfel presiunea asupra Kievului pentru a obține câștiguri semnificative pe câmpul de luptă în următoarea perioadă.
Motivul? În ciuda promisiunilor repetate de a susține Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”, oficialii administrației Biden subliniază că ultimele pachete de ajutor militar occidental reprezintă cea mai bună șansă a Kievului de a schimba decisiv cursul conflictului.
Asta în condițiile în care mai mulți conservatori din Camera Reprezentanților condusă de republicani au sugerat că vor bloca sau tempera sprijinul pentru Ucraina, iar apetitul pe termen lung al Europei pentru finanțarea efortului de război rămâne neclar, scrie Washington Post.
Un înalt oficial al administrației Biden a sugerat pentru cotidianul american că limitele ajutorului militar pentru Kiev sunt evidente.
„Vom încerca să îi facem să înțeleagă că nu putem face totul la nesfârșit”, a declarat el, cu referire la liderii Ucrainei. Washingtonului îi va fi greu să livreze în continuare și la același nivel ajutorul militar și economic pentru Kiev, a subliniat oficialul.
SUA și aliații occidentali au anunțat în ultimele săptămâni un ajutor masiv militar pentru Kiev, promițând de la tancuri principale de luptă la vehicule blindate de asalt, obuziere, rachete și sisteme antiaeriene.
Marți, miniștrii apărării din statele NATO s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre noi posibile ajutoare pentru Kiev, inclusiv despre livrarea avioanelor atât de mult dorite de ucraineni.
Dar chiar oficialii NATO au sugerat dificultățile cu care se confruntă. „Războiul din Ucraina consumă o cantitate enormă de muniţie. Asta pune sub presiune industria de apărare. Aşa că trebuie să mărim producţia şi să investim în capacităţile noastre de apărare”, a spus luni secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.
Un mesaj tranșant deja transmis Kievului
În ultimele luni, războiul din estul Ucrainei a devenit o luptă de uzură, în care niciuna dintre părți nu a obținut un avantaj decisiv. Oficialii americani spun că momentul critic va veni totuși în această primăvară, când se așteaptă ca Rusia să lanseze o ofensivă majoră, iar Ucraina să organizeze la rândul ei o contraofensivă, în încercarea de a recupera teritoriul pierdut.
Subliniind importanța momentului pentru administrație, vicepreședinta Kamala Harris, secretarul de stat Antony Blinken și secretarul pentru Securitate Internă Alejandro Mayorkas se îndreaptă săptămâna aceasta către un important summit de securitate în Germania, iar președintele Biden va ajunge și el săptămâna viitoare în Polonia.
De asemenea, administrația Biden colaborează cu membrii Congresului pentru a aproba încă 10 miliarde de dolari în asistență bugetară directă pentru Kiev și pregătește un alt pachet important de asistență militară în cursul săptămânii viitoare, alături de impunerea de noi sancțiuni împotriva Kremlinului.
Faptul că Washingtonul se așteaptă la un moment crucial pentru soarta războiului a fost deja transmis Kievului în termeni tranșanți, de către înalți oficiali ai administrației Biden care au vizitat Ucraina luna trecută, scrie Washington Post.
Directorul CIA, William J. Burns, a călătorit și el în Ucraina cu o săptămână înaintea acestor oficiali, ocazie cu care l-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la ce ar trebui să se aștepte din partea Rusiei pe câmpul de luptă în ultimele luni.
Biden și consilierii săi sunt, de asemenea, dornici să evite orice semn de slăbiciune al alianței occidentale, sperând să îi semnaleze președintelui rus Vladimir Putin că sprijinul pentru Ucraina nu este în scădere.
În acest timp, unii analiști au avertizat că nici Rusia, nici Ucraina nu vor reuși să profite de un avantaj militar decisiv în viitorul apropiat.
„Am senzația că ne pregătim pentru un război lung”, a declarat Andrea Kendall-Taylor, directoare a Programului de securitate transatlantică la think-tank-ul Center for a New American Security.
„Cred că este în contradicție cu ceea ce ar spera atât de mulți oameni, că încercăm, de fapt, să ajutăm Ucraina să câștige din punct de vedere militar”, a adăugat ea.
„Se simte ca un moment de foarte mare incertitudine”, a concluzionat experta în securitate, citată de cotidianul american.
Lobby intens al SUA pe lângă aliații europeni
Biden și principalii săi consilieri au tot spus în ultima vreme că sunt hotărâți să susțină Ucraina cât mai mult timp și cât mai ferm posibil. Dar tot ei au avertizat că soluțiile politice vor fi tot mai dificile, odată ce Ucraina va epuiza actualul pachet de ajutor, ceea ce s-ar putea întâmpla chiar în această vară.
Faptul că lucrurile sunt tot mai dificile a fost deja evident în ultimele săptămâni, când unii lideri occidentali și-au exprima îndoielile cu privire la trimiterea de arme grele în Ucraina, ei fiind îngrijorați de o confruntare directă cu Rusia.
Lobby-ul public puternic al lui Zelenski și acordurile discrete din spatele scenei, facilitate de americani, sunt cele care au schimbat dinamica, scrie Washington Post.
Biden și Blinken au petrecut o mare parte din lunile decembrie și ianuarie încercând să îi convingă pe aliați să trimită Ucrainei tancuri și rachete, un lucru pe care chiar Washingtonul ezitase să îl facă până atunci.
Consilierii lui Biden au încurajat Olanda, de exemplu, să ajute Statele Unite să furnizeze sisteme critice de apărare aeriană, lucru pe care guvernul lui Mark Rutter l-a promis.
Dar Biden s-a confruntat cu provocări și pe alte fronturi. În timp ce Marea Britanie anunțase că va furniza tancuri Ucrainei, Germania a refuzat să trimită propriile tancuri Leopard 2 sau să autorizeze alte țări să își transfere propriile tancuri – cu excepția cazului în care Statele Unite erau de acord să trimită propriile sale tancuri M1 Abrams.
La sfârșitul lunii ianuarie, cabinetul lui Biden a venit cu o soluție: SUA vor anunța furnizarea de tancuri M1 Abrams, spre liniștea Germaniei, chiar dacă acestea nu ar sosi mai devreme de câteva luni.
În acest moment, statele europene pun la punct două batalioane de tancuri Leopard – echivalentul a cel puțin 70 de tancuri – care ar putea ajunge în Ucraina pe termen scurt, într-o mișcare care ar putea schimba semnificativ raportul de forțe pe câmpul de luptă, scrie Washington Post.
De ce Bahmut?
În ciuda acordurilor, această demonstrație publică de unitate ascunde unele tensiuni cu privire la modul în care Ucraina ar trebui să își concentreze resursele în următoarele luni.
În discuțiile care au avut loc la Kiev luna trecută, oficialii administrației Biden au încercat să vadă cum pot alinia obiectivele Ucrainei la așteptările Occidentului. Această aliniere a Ucrainei nu a fost întotdeauna ușoară, potrivit unor persoane familiarizate cu discuțiile, care au vorbit sub rezerva anonimatului cu Washington Post.
Timp de luni, spre exemplu, Kievul a consumat resurse și trupe semnificative pentru a apăra orașul Bahmut, din estul regiunii Donbas.
Analiștii și strategii militari americani au susținut că scenariul unei apărări a Bahmutului și a unei contraofensive simultane – pentru recucerirea unui teritoriu mai important – este nerealist.
Cu toate acestea, Zelenski acordă o importanță simbolică orașului Bahmut, au declarat doi înalți oficiali ai administrației, și consideră că pierderea lui ar fi o lovitură pentru moralul ucrainean.
Vineri, Zelenski a declarat că forțele țării sale vor lupta cât de mult vor putea pentru a păstra orașul, pe care totuși Rusia este pe punctul de a-l cuceri.
În acest timp, oficialii americani și-au exprimat îngrijorarea că, dacă Ucraina continuă să lupte oriunde Rusia trimite trupe, acest lucru va fi în avantajul Moscovei. În schimb, ei au îndemnat Kievul să acorde prioritate execuției contraofensivei de primăvară.
„În general, punctul nostru de vedere este că (Kievul) ar trebui să își rezerve suficient timp pentru a putea beneficia de ceea ce i-am oferit în materie de material și de pregătire”, a declarat un oficial de rang înalt al administrației Biden.
În cazul în care Rusia capturează orașul Bahmut, a spus oficialul, acest pas „nu va duce la nicio schimbare strategică semnificativă pe câmpul de luptă”. Rușii vor încerca să o revendice ca atare, (dar) este un punct pe hartă pentru care au consumat o cantitate extraordinară de sânge și bani”, a spus oficialul.
Kievul și Washingtonul au așteptări diferite
Dincolo de Bahmut, Zelenski și-a mobilizat în repetate rânduri populația în spatele unei campanii militare de recucerire a întregii Ucraine ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014.
Luna trecută, principalul consilier al lui Zelenski, Andrii Iermak, a reiterat că victoria împotriva Rusiei înseamnă restabilirea granițelor Ucrainei recunoscute la nivel internațional, „inclusiv cu Donbas și Crimeea”. Orice altceva este „absolut inacceptabil”, a declarat el la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Cu toate acestea, oficialii americani din serviciile de informații au ajuns la concluzia că recucerirea peninsulei puternic fortificate depășește capacitatea armatei ucrainene în acest moment, potrivit unor oficiali familiarizați cu această chestiune, care au vorbit sub protecția anonimatului.
Această evaluare a fost comunicată mai multor comisii din Congres, în ultimele săptămâni. Această discrepanță între obiective și capacități a stârnit îngrijorări în Europa, unde oficialii se tem că războiul din Ucraina se va prelungi pe termen nelimitat, suprasolicitând Occidentul în timp ce se confruntă cu alte provocări, inclusiv inflația ridicată și prețurile instabile ale energiei.
În acest context, consilierii lui Biden spun că urmăresc cea mai bună cale de acțiune: sprijinirea Ucrainei pentru ca aceasta să recupereze cât mai mult teritoriu posibil în următoarele luni, înainte de a se așeza la masa negocierilor cu Putin.
Acest efort va beneficia de un aflux de rachete Patriot, lansatoare HIMARS și numeroase vehicule blindate.
Ce spun optimiștii, ce spun scepticii
Cum s-ar putea termina lucrurile? Optimiștii cred că Ucraina are o posibilitate de a respinge noile incursiuni rusești din est, de a recuceri teritoriile din sud și de a forța Rusia să negocieze încheierea războiului până la sfârșitul anului.
Însă scepticii se tem că timpul nu este de partea Ucrainei, în timp ce Rusia aruncă sute de mii de noi trupe pe câmpul de luptă, inclusiv foști deținuți, înainte de așteptata ofensivă de primăvară.
Oficialii serviciilor de informații occidentale și ucrainene estimează că Rusia are în prezent peste 300.000 de militari în Ucraina, față de cei 150.000 aduși inițial, cu planuri de a adăuga alte sute de mii.
În campania rusă din primăvară, forțele suplimentare s-ar putea revărsa peste granița belarusă și ar putea tăia liniile de aprovizionare din vestul Ucrainei, pe care Kievul le-a folosit pentru a-și consolida armata.
Chiar și experții militari experimentați văd o serie foarte diversă de scenarii posibile în următoarele luni, subliniind cât de fragilă este situația.
„Nu este clar cum se termină totul. Se va încheia cu un acord negociat? Se va prelungi și vom asista la o versiune a conflictelor înghețate pe care le vedem în alte părți?”, s-a întrebat Seth Jones, director al Programului de Securitate Internațională la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.
„Avem suficient sprijin acum, iar ucrainenii sunt dispuși să lupte, așa că există o logică puternică pentru a obține cât mai mult din Ucraina”, a spus Jones. „Cât timp poți continua să faci asta este însă o întrebare deschisă”, a adăugat el.