Polonia a livrat Ucrainei zece tancuri de tip Leopard 2A4 suplimentare, aşa cum a promis, anunţă joi ministrul polonez al Apărării Mariusz Blaszczak, relagtează AFP. ”Este vorba despre un batalion de tancuri grele care, în cazul Poloniei, au fost deja livrate, iar în cazul aliaţilor noştri vor fi livrate Ucrainei foarte curând”, a declarat presei ministrul polonez, scrie News.ro.

Livrările de tancuri vin după ce șeful NATO a recunoscut cu Bahmutul poate fi pierdut

Oraşul Bahmut ar putea să cadă ”în zilele următoare”, avertizează miercuri secretarul general al NATo Jens Stoltenberg, relatează AFP.

”Nu putem exclude ca Bahmutul să cadă, până la urmă, în zilele următoare”, a declarat secretarul general al NATO în marja unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Apărării la Stockholm, relatează News.ro.

Bakhmut, situat în estul Ucrainei, aflat în centrul unor confruntări armate aprige de mai multe luni şi ameninţat cu încercuirea totală de către armata rusă şi grupul paramilitar rus Wagner.

De când au început luptele, aproximativ 90% din populația orașului a plecat. În prezent, orașul este distrus în întregime, iar militarii se luptă printre ruine.

sursa