La solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, bărbatul care a jefuit pe stradă o jurnalistă TV din Capitală a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit Procuraturii Generale, învinuitul în vârstă de 27 de ani este din Comrat, cu domiciliul în Chișinău, iar în trecut a fost judecat pentru pungășie, jaf și păstrare de droguri.
Acesta și-a recunoscut vinovăția pentru comiterea jafului stradal în a doua zi a anului 2025, în urma căruia jurnalistei i-a fost cauzată o pagubă de peste 10.000 de lei. Bărbatul i-a întors victimei poșeta cu conținutul acesteia, la câteva minute după ce i-a smuls-o de pe umăr, așa cum a fost reținut în scurt timp.
Pentru prevenirea situațiilor în care bănuitul ar fi renunțat să coopereze cu autoritățile ori s-ar fi ascuns de oamenii legii, demersul procurorilor de arestare a bărbatului investigat a fost satisfăcut prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Potrivit Codului penal, pentru această faptă, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la șapte ani.
Procuratura Generală reasigură cetățenii cu privire la angajamentul ferm al oamenilor legii de prevenire și investigare a infracțiunilor.