Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat privind cazul din raionul Strășeni, unde o femeie a fost violată de un grup de bărbați. Acesta susține că astfel de cazuri nu pot fi tolerate și nu trebuie lăsate fără o atenție sporită din partea autorităților publice.

„Deși Republica Moldova a făcut progrese în dezvoltarea unui sistem de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, în special la nivelul strategiilor și politicilor publice, iar aceste progrese sunt recunoscute la nivel internațional, cazurile recente demonstrează că violența de gen rămâne un fenomen larg răspândit în societate. 

Avocatul Poporului constată cu îngrijorare că un grad ridicat de toleranță față de violența împotriva fetelor și femeilor persistă atât în rândul populației, cât și în rândul specialiștilor cu atribuții în prevenirea și combaterea acestui tip de violență. 

De asemenea, Ceslav Panico recunoaște și propria vină privind insuficiența acțiunilor desfășurate de către Oficiul Avocatului Poporului de responsabilizare și determinare a factorilor de decizie de a implementa mai bine în practică standardele și politicile existente în domeniul prevenirii violenței de gen”, se menționează într-un comunicat.

În context, Ombudsmanul își propune să elaboreze un raport special privind cauzele și circumstanțele care au dus la escaladarea violenței de gen în Republica Moldova, dar și desfășurarea urmăririi penale și judecarea cazurilor. 

Totodată, se menționează în comunicatul de presă, raportul va include soluții și recomandări pentru măsuri urgente și pe termen lung, care să contribuie la prevenirea și combaterea acestui fenomen.

„Ieri, pe 26 septembrie, Ombudsmanul a expediat o solicitare oficială către prim-ministrul Dorin Recean, prin care a propus convocarea ședinței Consiliului Național pentru Drepturile Omului. Obiectivul acestei ședințe este de a pune în discuție problemele sistemice referitoare cazurilor de violență împotriva femeilor și fetelor și de a audia rapoartele privind implementarea recomandărilor internaționale și nivelul de implementare a strategiilor și politicilor sectoriale”, se menționează în comunicat.

Totodată, Ceslav Panico solicită Guvernului să adopte un plan de acțiuni pentru implementarea recomandărilor din primul raport de evaluare al grupului de experți al Consiliului Europei pentru acțiunea împotriva violenței împotriva femeilor și a violenței în familie (GREVIO), prezentat Guvernului în toamna anului 2023.

Preliminar, Avocatul Poporului face apel către:

– Guvernul Republicii Moldova să aprobe planul de acțiuni pentru implementarea recomandărilor GREVIO și să majoreze bugetul alocat combaterii violenței de gen precum și creșterii numărului de servicii disponibile pentru victimele violenței de gen (având în vedere că la moment a fost inițiată planificarea bugerată pentru 2025);

– Politicienii și jurnaliștii, aflați în perioada electorală, să trateze cu responsabilitate și corectitudine subiectele sensibile privind situația femeilor victime ale violenței, evitând manipularea opiniei publice;

– Societatea să sprijine femeile victime ale violenței și să sesizeze autoritățile responsabile, astfel încât fiecare femeie și fată să-și recapete drepturile.

Amintim că un caz înfiorător s-a produs în raionul Strășeni. O tânără mamă de 30 de ani, care crește singură doi copii, ar fi fost supusă unui viol în grup. Cazul a avut loc pe 6 septembrie. Femeia ar fi fost luată cu forța din ograda casei acesteia, iar după ce și-au bătut joc, a doua zi, indivizii au abandonat-o la trei case de gospodăria ei. Femeia a fost găsită chiar de fiul ei, care o căuta prin sat. 

sursa