Avocat din capitală reţinut cu 1500 de euro mită

A cerut 1500 de euro de la un client susţinând că are influenţă asupra organelor de anchetă pentru a soluţiona pozitiv o cauză administrativă în care acesta era vizat. Este vorba despre un avocat din capitală prins cu mită de către ofiţerii de la securitatea internă a MAI.

Potrivit unui comunicat al ministerului de Interne, avocatul a fost prins chiar în momentul în care primea banii. Acestuia i s-au adus la cunoştinţă detaliile ce ţin de cauza penală în care este vizat, astfel că bănuitul a predat benevol banii.

Ulterior, în cadrul audierilor, el şi-a recunoscut integral vina şi a cooperat cu ancheta.

Pe cazul dat a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă, fapt ce se pedepseşte cu amendă sau chiar până la 6 ani de închisoare.