Au încercat să răpească un om de afaceri din Edineț. Planul diabolic pus la cale de 2 deținuți din penitenciarul de la Rezina

Au încercat să răpească un om de afaceri din Edineț și să ceară drept recompensă 50 de mii de euro. Este planul diabolic pus la cale de un deținut din penitenciarul de la Rezina care, împreună cu alți 3 amici sunt cercetați pentru răpire de persoane.

Oamenii legii au stabilit că gruparea era condusă de un deținut  de 51 de ani. Acesta, aflându-se în detenție, a pus la cale un plan criminal, iar prin intermediul unor complici a încercat să răpească un om de afaceri pentru ca ulterior să-i ceară acestuia sau rudelor o sumă impunătoare de bani drept recompensă.

Banii obținuți urmau să fie împărțiți egal între membrii grupului criminal, iar o parte să fie alocată în vistieria organizației criminale.

Organizatorul grupării criminale intenționa în acest mod să impună frica și în alte persoane din sfera afacerilor, iar ulterior să le impună anumite taxe ilegale ce urmau să ajungă atât la deținuții din penitenciare cât și în scopul întreținerii altor membri ai organizației criminale aflați în libertate.

La 24 ianuarie 2017, forțele de ordine au efectuat percheziții în celulele condamnaților implicați în infracțiune, în rezultatul cărora au  fost depistate și ridicate: un cuțit, fotografii, alte obiecte și înscrisuri relevante cauzei penale. Totodată, au fost efectuate percheziții și la persoanele de la libertate, care în calitate de complici participau la săvârșirea infracțiunii, fiind ridicate de asemenea, telefoane mobile, înscrisuri de ciornă și alte obiecte.

Astfel, a fost prevenită intenția membrilor grupului criminal organizat și nu a fost admisă comiterea unei infracțiuni deosebit de grave ce ține de răpirea unei persoane din interes material, precum și alte infracțiuni pe care erau predispuși să le comită.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea unei persoane, fapt ce se pedepsește cu închisoare de la 10 la 13 ani.