Cei mai buni 20 de angajatori din țară au fost desemnați de Undelucram.md, o platformă a cărei comunitate este formată din companii din Republica Moldova care numără în total peste 120.000 de angajați. Clasamentul a fost creat în baza recenziilor lăsate de utilizatorii site-ului.

Astfel, prima poziție este ocupată de Kaufland Moldova, care în 2019 a deschis primele două magazine din țară. Astăzi, rețeaua numără șapte magazine la Chișinău, Bălți, Orhei, Ungheni și Comrat.

„Prioritizăm bunăstarea angajaților în activitatea de zi cu zi, iar aprecierea echipei și a candidaților validează profesionalismul de care dăm dovadă. Dezvoltăm continuu lista beneficiilor pentru colegi, adaptate nevoilor curente, și încurajăm toți doritorii de a începe o carieră în retail să crească profesional alături de noi”, menționează Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România și Republica Moldova.

A doua poziție a clasamentului este ocupată de rețeaua Enter, care numără 25 de magazine de electronice și electrocasnice, situate în întreaga țară.

A treia poziție i-a revenit SE Bordnetze, care este companie fiică a furnizorului global de cablaje și componente electronice pentru industria auto internațională Sumitomo Electric Bordnetze.

Printre companiile incluse în top se află și Orange Moldova, Veo Worldwide Moldova, METRO Moldova, Endava Moldova, Rogob, Lear Corporation Moldova și Moldretail Group.

Costin Tudor, CEO Undelucram.md, spune că și-ar dori ca desemnarea celor mai buni angajatori să devină o tradiție.

„Ne bucurăm să aducem topul celor mai îndrăgiți angajatori și în Republica Moldova. Este esențial să contribuim la transparentizare și să asigurăm relația angajator-angajat potrivită și pe piața din această țară. Felicitările noastre companiilor aflate în acest clasament! Sperăm ca abordarea lor echilibrată vis-a–vis de angajați să devină un exemplu pentru toate companiile moldovenești care își doresc un brand de angajator solid. În egală măsură sperăm ca Topul Angajatorilor Undelucram.md să devină, dintr-o premieră, o adevărată tradiție în piață”, a declară Costin Tudor, CEO Undelucram.md.

Pentru a crea clasamentul au fost luate în calcul recenziile venite pe platforma Undelucram.md în perioada 16 noiembrie 2021 – 15 noiembrie 2022.

Poziția în clasament este stabilită în funcție de nota generală (70%) și nota pentru alte cinci criterii (fiecare cu un procent de 6%) considerate importante de către angajați: oportunități de

avansare, pachet salarial, timp la birou vs. timp liber, management, proceduri și valori

Top 20 cei mai buni angajatori din Republica Moldova:

  1. Kaufland Moldova
  2. Enter
  3. SE Bordnetze
  4. Orange Moldova
  5. Veo Worldwide Moldova
  6. METRO Moldova
  7. Endava Moldova
  8. Rogob
  9. Lear Corporation Moldova
  10. Moldretail Group
  11. Dräxlmaier Group
  12. AVON Moldova
  13. Oriflame Moldova
  14. Fujikura Automotive
  15. Moldcell
  16. Victoriabank SA
  17. Studio Moderna
  18. Linella
  19. EBS Integrator
  20. Moldtelecom

***

Undelucram.md este o platformă de carieră prezentă în 14 țări. Aici pot fi găsite locuri de muncă, recenzii ale angajaților despre companii, informații despre salarii și detalii despre cum se desfășoară interviurile de angajare.Platforma pune la dispoziția angajaților și resurse pentru dezvoltarea carierei, precum modele de CV, topul angajatorilor și articole despre piața muncii.