Agenții economici și consumatorii din sectorul locativ particular, care au datorii pentru consumul de apă riscă să fie debranșați de la rețea. Cu o atenționare în acest sens vine SA „Apă-Canal Chișinău”, care îndeamnă datornicii să-și achite restanțele. Acestea se cifrează la circa 2,3 milioane de lei, transmite IPN. ,

Potrivit furnizorului, de la începutul anului curent, 559 de consumatori au fost deconectați de la serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare. În 177 de cazuri au fost debranșați agenți economici. Ceilalți sunt consumatori din sectorul particular. „Apă-Canal Chișinău” menționează că neachitarea restanțelor nu permite sporirea investițiilor în renovarea și reparația rețelelor de apă și canalizare.

„Datornicii sunt avertizați în repetate rânduri, dar unii dintre ei nu-și onorează obligațiunile contractuale. Consumatorii rău-platnici primesc numeroase prescripții de a achita datoriile acumulate în termenele indicate. Debranșarea este ultima pârghie la care apelează specialiștii ACC. De remarcat că, deconectările datornicilor vor continua. Astfel, în prezent, pe lista deconectărilor sunt 447 de obiective, dintre care 127 sunt agenți economici, iar 320 consumatori din sectorul particular”, se arată într-un comunicat de presă al întreprinderii.

Pentru a evita debranșarea de la apeduct, consumatorii cu datorii sunt îndemnați să le achite. Furnizorul mai atenționează că efectuează controale, în vizor fiind și consumatorii care nu au contracte cu întreprinderea sau sunt conectați ilegal la rețeaua publică de apă și canalizare.