Deputații PSRM vor iniția procedura de anulare a contractului, semnat de Guvernul Filip, prin care 40 la sută din teritoriul Republicii Moldova a fost dat în concesiune unei companii americane. Declarația a fost făcută de către socialistul Radu Mudreac în cadrul unui briefing de presă.

„În 2017, PSRM a invitat Guvernul pentru audieri pe subiect interesant – darea în concesiune pe 40 de ani a 40% din teritoriul Republicii Moldova companiei Frontera Resources International, unde au fost prezentate niște rapoarte amăgitoare. A fost o procedură ascunsă, netransparentă. Nu a fost consultat nici un cetățean al Republicii Moldova, dar s-a finalizat cu acordarea pe ascuns a acestui teritoriu. Începem procedura de anulare a acestei concesiuni”, a declarat Mudreac.

Amintim că Guvernul condus de Pavel Filip a concesionat companiei americane Frontera Resources International dreptul de prospectare și evaluare geologică a 40% din teritoriul Republicii Moldova (petrol, gaze naturale), cu ulterioara exploatare. Astfel, executivul a oferit dreptul de explorare pentru o perioada de 40 de ani, în perimetrul teritorial Ungheni – Basarabeasca. La rândul ei, compania Frontera Resources International se obliga să facă investiții de 6 milioane de dolari SUA în primii 5 ani, cu alte circa 50-100 milioane de dolari în cazul identificării și exploatării ulterioare a zăcămintelor.