Cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenia română și se află sau călătoresc în România sunt sfătuiți să poarte asupra lor și pașaportul emis de R. Moldova, aflat în termen de valabilitate. Recomandarea vine din partea Ambasadei Republicii Moldova la București, în contextul anulării masive a cărților de identitate românești emise persoanelor născute în R. Moldova.
Reprezentanții misiunii diplomatice au declarat pentru NewsMaker că retragerea sau anularea buletinelor românești ține exclusiv de decizia autorităților de la București și nu face obiectul unor acorduri bilaterale care să permită intervenția statului moldovean.
Potrivit ambasadei, moldovenii care nu dețin un document valabil pentru traversarea frontierei dintre România și Republica Moldova pot solicita sprijin consular la Ambasada R. Moldova din București sau la Consulatul General de la Iași. Totodată, diplomații precizează că, până în prezent, nu au fost înregistrate solicitări oficiale legate de această problemă.
Situația a apărut după ce, în 2023, România a modificat legislația privind stabilirea domiciliului. Ca urmare a aplicării noilor reguli, autoritățile române au anulat peste 162.000 de cărți de identitate în ultimii doi ani, dintre care aproximativ 66% aparțineau persoanelor născute în Republica Moldova.
Autoritățile române subliniază că măsura nu afectează cetățenia română a persoanelor vizate, ci doar domiciliul înscris în actele de identitate. Cei afectați sunt obligați să-și refacă documentele, declarând un domiciliu conform noilor cerințe legale.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













