Primăria Chișinău a lansat alte 10 troleibuze articulate de capacitate mare, care vor circula pe rutele 22, 13 și 10. Vehiculele de model Ganz Solaris Trollino, cu rulaj și modernizate în 2020, au fost achiziționate la un preț de 25 de mii de euro per unitate.

”Alături de cele 16 autobuze și alte cinci care sunt în proces de a veni, suplimentăm substanțial numărul de unități de transport de capacitate mare, mai ales pentru orele de vârf, de la 07.00 la 09.00 și de la 17.00-19.00. Sper că vor fi de bun augur. Facem ca transportul să circule mai repede pe benzile dedicate, sunt zone în care transportul ajunge deja de trei ori mai rapid. Cele 10 troleibuze sunt dotate cu aer condiționat, platforme pentru persoanele cu dizabilități și alte facilități”, a declarat edilul Ion Ceban în cadrul prezentării vehiculelor.

Primarul general a declarat că troleibuzele vor putea fi utilizate încă cel puțin 10 ani.

”Fluxul de pasageri este în creștere, acest lucru ne bucură, dar și ne responsabilizează. Trebuie să ne adaptăm unor noi parametri. Ambele parcuri, de la RTEC și PUA, sunt deja un exemplu în regiune, în ceea ce înseamnă numărul unităților. Noi practic am finalizat procesul de modernizare. Au rămas poate vreo câteva unități vechi. Le vom schimba și pe acestea”, a mai adăugat Ion Ceban.

Amintim, de ieri, spre Durlești circulă o nouă rută de autobuz 11A, iar de mâine vor fi examinate alte trasee. Până pe 15 septembrie urmează să fie lansate linii noi spre Bubuieci și Codru, iar pe 25 septembrie – spre Dumbrava.