Un tânăr de 20 de ani, cetățean al Israelului, a fost prins cu un permis de conducere fals. Cazul a fost înregistrat ieri, 16 iunie, la punctul de trecere Palanca.
Potrivit Poliției de Frontieră, tânărul s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, în calitate de pasager.
Acesta a fost supus unui control special, fiind depistat cu un permis de conducere britanic cu indici de falsificare. Cercetarea cu autorul tehnicii din dotare a confirmat că documentul nu este autentic.
Bărbatul a declarat că a cumpărat permisul prin intermediul rețelelor de socializare, contra sumei de zece dolari.
Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF.