Pământul va fi vizitat, zilele acestea, de o mulțime de asteroizi. Cel mai mare este 2008 OS7, de dimensiunea unui zgârie nori, care va trece pe lângă Pământ vineri.

În ciuda faptului că asteroidul are dimensiuni similare cu Empire State Building din New York sau cu Turnul Willis din Chicago, Nasa ne asigură că este inofensiv și nu nu reprezintă un pericol pentru noi, spun experții citați de The Guardian.

Descoperit în 2008, asteroidul se va afla la o distanță de 2,7 milioane de kilometri de Terra, așa că nu ar trebui să ne facem griji.

Nu este singurul asteroid care va trece pe lângă Terra în aceste zile. Trei asteroizi mult mai mici se vor afla în apropierea Pământului vineri, iar alți doi, sâmbătă.

De asemenea, un altul, jumătate din 2008 OS7, va trece pe lângă planeta noastră duminică, însă nici de această dată nu există motive de îngrijorare, spun oamenii de știință.