Un copil de aproximativ trei ani a fost salvat de medicii de pe ambulanță, după ce a rămas blocat într-o mașină parcată.
Cazul a avut loc astăzi, 6 iunie, la ora 10:00, pe bd. Moscovei din sectorul Râșcani.
Potrivit informațiilor, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a fost alertat de către un trecător, iar la fața locului a intervenit rapid o echipă de medici.
După deblocarea ușii de către colaboratorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, medicul a preluat copilul pentru acordarea primului ajutor medical calificat.
Copilul era foarte agitat, transpirat și manifesta o reacție acută la stres. Într-un final, peste 40 de minute a fost găsit tatăl micuțului, care s-a apropiat și a luat copilul.
În acest context, IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) îndeamnă părinții să manifeste atitudine responsabilă față de copii, să fie mai prudenți și să creeze un mediu sigur și protejat.
„Nu lăsați copiii fără supraveghere, mai ales în perioada caniculară, pentru a evita orice situație de risc pentru sănătatea și viața copilului”, este îndemnul CNAMUP.