Un loc comercial de alcool și țigarete, tăinuite în podeaua unui autocar, au fost depistate de vameși în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.

Potrivit Serviciului Vamal, funcționarii postului vamal Leușeni în conlucrare cu colegii din cadrul Autorității Vamale Române, în cadrul controlului coordonat au supus verificărilor un autocar de model Vanhool, care se deplasa în Franța, condus de un bărbat cu dublă cetățenie (moldovenească/română), în vârstă 44 de ani.

Astfel, acționând în baza indicatorilor analizei de risc a fost dispus control fizic detaliat, inclusiv control nedistructiv cu raze X, iar în rezultat, în diferite spații special adaptate, în podeaua autocarului au fost depistate 120 sticle de divin, 54 sticle de vin spumant, 20 sticle de vin și 800 de țigarete, tăinuite în scopul transportării ilicite.

Drept urmare, mărfurile au fost ridicate, cazul fiind preluat pentru investigații de către autoritățile de competență din România.

Foto: Customs.gov.md

sursa