Compania Air Moldova este datoare clienților săi cu aproximativ 180 de milioane de lei. Cei peste 28 de mii de persoane își așteaptă banii.

Oamenii trebuie să știe că „banii sunt blocați pe conturile acestei companii”, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”.

„Peste 28 de mii de oameni trebuie să-și primească banii înapoi de la Air Moldova, care a intrat într-un proces de restructurare a datoriilor. Vreau să se știe că banii sunt blocați pe conturile acestei companii. Autoritatea Aeronautică Civilă a cerut în judecată ca cei care au cumpărat biletele cu cardul bancar automat să-și poată întoarce banii. Încă nu a început procedura rambursării, pentru că nu este decizia judecății”, a declarat ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu.

Recent, deputații PAS Radu Marian și Sergiu Lazarencu, în cooperare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Autoritatea Aeronautică Civilă, au inițiat un proiect de lege care vine în ajutorul pasagerilor care au cumpărat bilete avia, dar cursa a fost anulată, inclusiv a celor peste 28 de mii de oameni păgubiți de compania Air Moldova. Prin acest proiect, care modifică Legea insolvabilității, pasagerii care au cumpărat bilete vor fi printre primii care vor primi banii înapoi, atunci când compania intră în insolvabilitate. Până acum, pasagerii se clasau tocmai în rangul 7 după prioritate la întoarcerea datoriilor.

Precizăm că Air Moldova a început să anuleze zboruri din martie 2023, iar din mai a suspendat operarea tuturor zborurilor și vânzarea biletelor. Motivul oficial invocat de companie era lipsa de avioane. În august 2023, Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat Certificatul de Operator Aerian (AOC) al Air Moldova. Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba a declarat atunci că Air Moldova a ajuns să vândă bilete la costuri ireale, pentru zboruri despre care, cel mai probabil, știa că nu vor avea loc.

sursa