O fetiță de 11 ani a fost transportată la spital după ce a fost lovită de o ambulanță. Incidentul a avut loc pe 17 octombrie, în satul Caragaș, situat pe malul stâng al Nistrului.
Conform informațiilor din presa locală, șoferul ambulanței a încercat să depășească un microbuz oprit în fața unei treceri de pietoni, însă nu a fost atent și ar fi accidentat eleva care traversa strada.
Fetița a suferit răni în urma impactului și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. O anchetă a fost deschisă pentru a clarifica toate circumstanțele accidentului.