Un accident s-a produs în această dimineață, 11 octombrie, în municipiul Chișinău. Un tânăr motociclist a fost transportat la spital.
Potrivit șefului Serviciului de Presă, Natalia Stati, la data de 11 octombrie, în jurul orei 09:08, oamenii legii au fost informați precum că la intersecția străzii Muncești cu strada Căușeni s-a produs un accident rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii secției de documentare a accidentelor rutiere din cadrul DP municipiul Chişinău au stabilit că în accident sunt implicate un automobil de model Volkswagen, condus de o femeie în vârstă de 36 de ani, și o motocicletă condusă de un tânăr în vârstă de 27 de ani.
În urma impactului, conducătorul motocicletei a avut de suferit, fiind ulterior preluat de ambulanță și transportat la spital pentru investigații medicale.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.