Un accident rutier în care au fost implicate trei automobile s-a produs pe strada Alecu Russo din Chișinău. În urma impactului, două persoane au fost traumatizate și transportate la spital pentru investigații medicale.
Potrivit informațiilor preliminare, un automobil Toyota, condus de un bărbat, ar fi lovit o bordură din beton, după care a fost proiectat într-un pilon electric. Ulterior, din inerție, mașina a lovit alte două automobile, de mărcile Audi și Mercedes, conduse de bărbați de 22 și, respectiv, 38 de ani.
Șoferul automobilului Toyota și pasagerul acestuia au fost preluați de medici și transportați la spital.
În urma accidentului, pilonul electric a fost doborât, iar unul dintre automobile a fost grav avariat. Circumstanțele exacte în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite.
Din cauza accidentului, circulația troleibuzelor de pe rutele nr. 12, 21, 23, 24 și 26 a fost redirecționată temporar pe străzile Meșterul Manole, Uzinelor și Tudor Vladimirescu, potrivit Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC).
Călătorii sunt îndemnați să țină cont de modificările temporare ale traseelor.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













