Pe parcursul acestei săptămâni au fost înregistrate 4 cazuri de denunțare a tentativelor de mituire a polițiștilor de patrulare de către șoferi, pentru a nu fi documentați după ce au comis încălcări în trafic.

Potrivit unui comunicat remis presei, ultimul caz a avut loc astăzi, pe o stradă din orașul Glodeni.

Un bărbat de 32 de ani care conducea un automobil de marca Dacia a fost stopat de polițiști pentru neacordarea priorității legale pietonilor. Deși șoferii sunt avertizați despre consecințele coruperii polițiștilor, unii ignoră prevederile legale și continuă în mod abuziv să propună mijloace financiare în scopul ignorării de către oamenii legii a încălcărilor comise”, se arată în comunicat.

Astfel, Poliția anunță că în privința celor patru șoferi au fost inițiate cauze penale pentru corupere activă și riscă pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani și amendă de la 100.000 până la 200.000 de lei, pentru persoane fizice.

Inspectoratul General al Poliției reamintește cetățenilor că darea de mită unui funcționar public constituie o infracțiune.

sursa