Șoferul microbuzului de rută implicat în accidentul din raionul Orhei s-a stins la spital. Bărbatul avea 58 de ani, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției a stabilit preliminar că microbuzul de pe ruta Ocnița-Chișinău se deplasa regulamentar între localitățile Mălăiești și Fedoreuca când a fost lovit din față de un automobil ce a ieșit pe contrasens. Autoturismul era condus de un tânăr de 27 de ani. El avea în calitate de pasageră pe bancheta din spate o femeie de 54 de ani.

Potrivit Poliției, în circumstanțe necunoscute deocamdată, șoferul a ieșit pe banda de sens opus și s-a ciocnit frontal cu microbuzul de rută. Tânărul și pasagera sa au decedat la fața locului. În urma impactului au avut de suferit 12 pasageri din microbuz și șoferul, care a murit mai târziu la spital.

sursa