Primarul de Boldurești, care a lovit mortal un băiat de 14 ani la Nisporeni și a fugit de la locul accidentului, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, magistrații Judecătoriei Chișinău au acceptat demersul procurorilor.

„Măsura aplicată este necesară în vederea continuării obiective a investigațiilor. Acum, urmează ca procurorilor PCCOCS să le fie prezentate rezultatele expertizelor dispuse, pentru examinarea lor în vederea trimiterii dosarului în judecată”, susțin reprezentanții PCCOCS.

Mama băiatului în vârstă de 14 ani din Boldurești, raionul Nisporeni, care a fost lovit mortal cu mașina de primarul aceleiași localități, a vorbit despre această tragedie. Femeia susține că nici până în ziua de astăzi nu cunoaște detaliile producerii accidentului, deoarece oamenii legii refuză să i le ofere.

Reamintim că un copil de 14 ani a murit după ce un șofer l-a lovit cu automobilul într-o localitate din raionul Nisporeni.

Mama minorului de 14 ani, care a fost lovit mortal pe 19 februarie, la Nisporeni, a venit cu un mesaj adresat șoferului care i-a luat viața băiatului și a fugit de la fața locului.

La două zile de la producerea accidentului, șoferul vinovat a fost reținut de oamenii legii. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești.

De asemenea, Poliția a anunțat că a identificat și cel de-al doilea suspect, complice al șoferului care a provocat tragedia.

Totodată, Boris, băiatul care se afla alături de Mihai, minorul de 14 ani lovit mortal la Boldurești de primarul localității, a dezvăluit mai multe detalii despre tragicul accident.

sursa