Fostul primar al comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, condamnat la închisoare după ce ar fi lovit mortal un copil și ar fi părăsit locul accidentului, urmează să afle pe 16 iunie dacă Curtea de Apel Centru îi va menține sau modifica pedeapsa.
În același dosar, procurorii solicită aplicarea pedepsei maxime pentru complicele acestuia, Ion Andronache, care a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care doar șase luni cu executare.
„Curtea urmează să se pronunțe la data de 16.06.2026, perioadă în care inculpații beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii”, precizează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Reamintim că, la solicitarea procurorilor PCCOCS, fostul edil din Boldurești a fost condamnat la șapte ani de închisoare, pedeapsa maximă prevăzută de Codul penal pentru fapta imputată.
În ceea ce îl privește pe presupusul complice, procurorii au cerut instanței de apel aplicarea pedepsei maxime, susținând că acesta ar fi contribuit la favorizarea fostului primar pentru a evita tragerea la răspundere penală.
De menționat că astăzi, 25 mai, cei doi inculpați își vor susține ultimul cuvânt în fața magistraților.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











