Locuitorii orașului Căușeni sunt de neoprit, după ce au văzut duminică seara, 19 noiembrie 2023, că mandatul primarului ales, Anatolie Donțu, cu peste 76% din sufragii, a fost invalidat. Reacțiile au curs gârlă, iar unii, sub postarea lui Donțu, pe Facebook, au transmis zeci de mesaje de încurajare.

Realitatea.md a identificat câteva mesaje în care oamenii din Căușeni scriu că sunt gata să iasă la proteste masive, la Comisia Electorală Centrală, sediul din Căușeni, să blocheze drumurile naționale, iar în caz de necesitate, să ajungă și la Chișinău.

Am solicitat de la Comisia Electorală Centrală un comentariu în acest sens, însă până la ora publicării știrii, responsabilii nu au reacționat la solicitarea redacției noastre.

„Domnule Anatolii, vă rog, să contestați această decizie rușinoasă! Dacă va fi nevoie de un protest mare cu toți acei 80% din Căușeni care v-au votat, plus venim și noi cei de la Chișinău! De blocat toate drumurile naționale! Așa nu se mai poate! S-a umplut paharul!”, scrie Olga Bîrsan.

„Nu va fi un alt primar”, scrie o altă locuitoare a Căușeniului.

„Nu va fi un alt primar, fiți pe pace, acest mandat l-a câștigat din nou și în mod cel mai democratic dl. Donțu. Dar vom reține, trebuie, numele celor obraznici ce pun atâta piedici. Eventual îi vom enumera undeva pe o pictură murală de blacklist”.

sursa