Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a găsit vinovat pe jurnalistul Gabriel Călin într-un dosar ce vizează corupere electorală și spălare de bani. Potrivit sentinței pronunțate pe 8 aprilie, instanța a decis aplicarea unei pedepse de cinci ani de închisoare cu suspendare și o amendă în valoare de 650.000 de lei.
De asemenea, acesta a fost privat de dreptul de a ocupa funcții sau de a desfășura activități în cadrul formațiunilor politice pentru o perioadă de cinci ani. Pe durata termenului de suspendare, inculpatul este obligat să respecte mai multe condiții impuse de instanță, inclusiv prezentarea periodică la organul de probațiune și informarea autorităților în cazul schimbării domiciliului sau al deplasărilor mai lungi de cinci zile.
Instanța a dispus și confiscarea unor sume de bani ridicate în urma perchezițiilor, 36.000 de dolari și 5.750 de euro — precum și a altor mijloace financiare identificate la domiciliul acestuia. Totodată, au fost confiscate bunuri precum telefoane mobile, un laptop și un calculator.
Mai multe documente ridicate în timpul anchetei, inclusiv notițe de ciornă și copii ale unor rapoarte financiare din campania electorală, urmează să fie distruse după rămânerea definitivă a sentinței.
Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.
Amintim că, pe 30 septembrie 2025, Inspectoratul General al Poliției a anunțat descinderi într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor, în care figurează și Gabriel Călin.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













