Ion Andronache, considerat complice în accidentul de la Boldurești din februarie 2024, soldat cu moartea unui băiat de 14 ani, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare. Din această perioadă, șase luni vor fi executate în penitenciar, iar restul pedepsei a fost suspendat condiționat, potrivit informațiilor informează subiectulzilei.md cu referire la IPN.
Procurorii arată că Andronache a contribuit la ascunderea implicării fostului primar Nicanor Ciochină în accident, montând plăcuța de înmatriculare a mașinii implicate pe un alt autoturism de același model, pentru a induce ancheta în eroare. Inculpatul a fost căutat de autorități după ce judecătorii nu au aprobat prelungirea arestului preventiv.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că va contesta decizia, considerând pedeapsa aplicată prea ușoară.
În aceeași cauză, fostul primar Nicanor Ciochină a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru provocarea accidentului mortal, deși procurorii solicitaseră 9 ani. Instanța l-a exonerat de răspundere pentru părăsirea locului accidentului și neacordarea ajutorului victimei, motivând că termenul de prescripție pentru aceste fapte expirase.
Raisa Ciurel, mama adolescentului, și-a exprimat regretul că Ciochină nu a fost prezent la pronunțarea sentinței și a spus că nu a cerut până acum despăgubiri morale, deși instanța i-a sugerat să facă acest lucru. „Mi-aș fi dorit să-l văd în fața judecății, să înțeleagă ce a făcut. Am luptat pentru dreptate și nu am cedat”, a declarat mama victimei.
Dosarul s-a încheiat la doi ani de la producerea tragediei, o perioadă marcată de audieri repetate, amânări și tentative de tergiversare a procesului. Sentințele pot fi contestate la Curtea de Apel.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI












